S-a stabilit țintarul Ligii a III-a

Federația Română de fotbal a stabilit programul competițional al eșalonului al treilea, acolo unde Vâlcea are patru reprezentante. Interesant este că nu se va disputa nici măcar un derby județean în prima etapă care este programată în zilele de 25 și 26 august. SCM Râmnicu Vâlcea va debuta în deplasare la Sporting Roșiori și tot pe alt teren vor evolua și călimăneștenii de la Cozia, la Turnu Măgurele, cu Cetatea. Celelalte două echipe, Viitorul Dăești și Flacăra Horezu vor avea primele meciuri oficiale ale sezonului în fața propriilor suporteri cu Unirea Bascov, respectiv Petrolul Potcoava. Favorită la șefia clasamentului este SCM Râmnicu Vâlcea. (G.C.)