Revenire spectaculoasă pentru SCM! Victorie la Brăila
După două înfrângeri ursturătoare, în deplasare cu CSM București și pe propriul teren cu Măgura Cisnădie, handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea au reușit un succes important în lupta pentru podiumul clasamentului. Elevele lui Dahl s-au deplasat la Brăila, acolo unde au pornit ca favorite în partida cu gazdele de la Dunărea. După o primă repriză echilibrată, dar dominată de vâlcence, echipa noastră a intrat la cabine în avantaj de două goluri, 15-13. Repriza secundă a fost una excelentă pentru SCM Râmnicu Vâlcew care s-a impus la final cu 32-27. Pentru echipa noastră urmează alte două meciuri importante, miercuri în deplasare cu CS Mioveni, în Cupa României și sâmbătă în sala Traian contra nordicelor de la Ikast, în Cupa EHF. (G.C.)