Recomandările poliţiştilor vâlceni pentru o vacanţă fără griji
Majoritatea românilor se bucură de câteva zile libere. Pentru a vă petrece minivacanţa fără griji, ţineţi cont de recomandările Poliţiei Române!
Aviz celor care pleacă la drum cu autoturismul personal: Pe lângă confortul oferit de o călătorie cu autoturismul personal, pe traseu pot apărea diferite probleme.
Pentru a le evita, pentru a nu deveni victima unor infracţiuni de furt din sau de auto, e bine să stabiliţi cu exactitate traseul, prevăzând locurile de popas sau de staţionare pe timpul nopţii! Dacă doriţi să vă odihniţi puţin nu opriţi în locuri necunoscute şi mai ales izolate!
Alegeţi locurile de parcare special amenajate sau zonele bine luminate şi aflate la vedere.
Autoturismul nu trebuie părăsit dacă este încărcat cu bagaje sau are expuse la vedere obiecte care ar putea tenta (genţi, borsete, telefoane mobile, aparate foto, detectoare radar sau aparate GPS)!
Fiţi prudenţi când vi se solicită ajutorul! Nu luaţi în maşină persoane necunoscute şi mai ales pe timpul nopţii!
În locurile publice: Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun!
La cumpărături: Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii! Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de ,,chilipiruri’’, de cele mai multe ori aceste produse sunt de o calitate îndoielnică!
În traficul rutier: Adoptaţi o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, efectuaţi fiecare manevră doar după o temeinică asigurare şi evitaţi depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat se dovedesc extrem de periculoase.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Respectaţi regimul legal de viteză. Viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Respectaţi-vă partenerii de drum, păstraţi-vă calmul şi nu uitaţi politeţea rutieră!
Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi pierderea controlului vehiculului.