“Reabilitarea” comunei Mateești este posibilă datorită alegătorilor din această localitate

Este una din localitățile vâlcene care au rămas mult în urmă în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii.

Motivul principal pentru care comuna Mateești are zeci de kilometri de drumuri neasfaltate, nu mai avea echipă de fotbal, gunoaiele erau aruncate peste tot, cadastrarea terenurilor publice era aproape inexistentă și canalizarea și alimentarea cu apă făcute praf este faptul că multe mandate consecutive comuna a fost condusă de primari nepricepuți și indolenți. Unul din ei era mereu pus pe scandaluri și ilegalități, ajunsese celebru datorită ședințelor de consiliu local în care se bătea cu consilierii potrivnici sau îi sechestra în primărie. A urmat un edil care, îndopat de copil cu tot ceea ce voia și ajuns stăpân peste o avere imensă ca adult era deranjat la maxim de problemele localnicilor săraci, nu avea chef și timp să-i asculte pe cetățeni și era preocupat doar de propria bunăstare și confort.
La alegerile de anul trecut alegătorii din Mateești s-au deșteptat. Au ales primar pe unul de-al lor, de-al tuturor, pe un om gospodar și cu bun simț, muncitor , echilibrat și corect.
Ilie Cosmin Anghelescu a găsit o visterie goală și o debandadă organizatorică în comună. Drumuri necadastrate și deplorabile, clădiri publice în care, de ani buni nu se investise un leu.
Dar a avut noroc că președinte de Consiliu Județean era un alt gospodar legat de lumea satelor și obsedat de modernizarea infrastructurii rutiere.
Constantin Rădulescu a acordat tot sprijinul administrației din Mateești.
Comuna are acum din nou o echipă de fotbal pentru bucuria celor tineri, are mai mult de 3 kilometri de drumuri asfaltate în ultimele luni, adică mai mult decât se asfaltase în 12 ani.
În Mateești se colectează deșeurile selectiv, s-a făcut curățenie, s-au săpat șanțuri de scurgere și rigole, s-au alcătuit proiecte pentru obținerea finanțărilor, în primărie se lucrează într-un cadru civilizat, primarul comunică cetățenilor prin presă și facebook tot ceea ce urmează a se discuta în ședințele de Consiliu Local. Ședințele de consiliu sunt civilizate și normale, au loc regulat, se discută toate problemele localității fără conotații politice și fără dușmănie sau interese personale.
“Președintele Consiliului Județean Vâlcea, domnul Constantin RĂDULESCU, rămâne un om de cuvânt și prieten al comunei noastre! Suntem aceeași generație și m-a susținut mereu la bine și la greu! Azi, 14.05.2021 au fost demarate lucrările pregătitoare în vederea asfaltarii unui nou tronson de drum pe DJ 605A, Mateești”, așa sună una din postările recente ale primarului din Mateești, cel ce se chinuie să reabiliteze comuna și să o aducă la un standard normal de civilizație. (T.G.)