Rareș și JO urcă pe scenă în această seară, la Zilele Imnului Național!

Râmnicu Vâlcea continuă, sâmbătă, 25 iulie, seria manifestărilor dedicate Zilelor Imnului Național, printr-o seară de spectacole organizată în parcarea Shopping City Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul începe la ora 20:00, iar accesul publicului este liber.
Programul artistic va debuta cu un moment susținut de Golden Voices Academy by Robert Pâlșu, urmat de concertul artistului RAREȘ. Atmosfera de sărbătoare va fi completată de un spectaculos show de lasere, iar seara se va încheia cu recitalul îndrăgitei artiste JO.

Pe lângă concerte, organizatorii au pregătit pentru participanți un târg gastronomic, un parc de distracții și numeroase activități menite să transforme evenimentul într-o experiență pentru întreaga familie.

Manifestările fac parte din programul dedicat Zilelor Imnului Național, eveniment prin care municipiul Râmnicu Vâlcea marchează unul dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale.

Organizatorii îi invită pe vâlceni și pe turiști să participe în număr cât mai mare la această seară de muzică și divertisment, dedicată celebrării Zilelor Imnului Național într-o atmosferă festivă.