Râmnicu Vâlcea nu se predă în faţa invaziei “ecologiste”

Câţiva din susţinătorii celui care se crede îndreptăţit să devină jupânul oraşului au devenit în ultimele săptămâni membri ai PER.

Nu au nicio treabă cu partidul ecologist şi putem paria, pe vieţile noastre, că nici măcar unul din o sută nu ştie statul acestui partid şi adresa sediului central.
Oamenii cred că ei au un lider care ştie, poate şi vrea şi speră ca liderul să ajungă primar şi să le facă diverse servicii şi avantaje.
Ce nu ştie această turmă de falşi ecologişti, este că adevăraţii liberali şi adevăraţii social democraţi fac împreună un lucru în fiecare zi. De două ori pe zi adică dimineaţa şi la culcare, spun următorea rugăciune:
Tatăl nostru Care eşti în ceruri Sfinţească-se numele Tău Vie împăraţia Ta Facă-se voia Ta Precum în cer aşa şi pre Pământ Pâinea noastră cea de toate zilele  Dă-ne-o nouă astăzi Şi ne iartă nouă greşelile noastre Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri Şi nu ne duce pre noi în ispită, CI NE IZBĂVEŞTE DE CEL RĂU!
Iar când ajung la acest vers îl repetă de 11 ori şi aprind o lumânare. Şi nu o aprind cu fundul în sus aşa cum aprind doar răzbunătorii, o aprind şi o ţin în mână şi se gândesc la sufletul rătăcit al unui om înecat de orgolii şi foame de putere!
Mulţi dintre jurnalişti ne rugăm odată cu ei. Cu cei care nu vor să predea acest oraş pe mâna unor lăcuste lacome, unele devenite ecologiste, care să îi ronţăie bugetul spre slava şi puterea CELUI RĂU!

Traian Guminski