Râmnicu Vâlcea – gazda concursului național de dans “Împreună pentru viitor”, etapa regională

Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea organizează, în data de 17 mai 2019, începând cu ora 10.00, la Sala Mare a Consiliului Județean, etapa regională a Concursului naţional de dans “Împreună pentru Viitor”.

Concursul face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară și este cuprins în Calendarul Activităților Educative al Ministerului Educației Naționale
Acest eveniment își propune să-i unească pe elevii voluntari din licee/ școli gimnaziale și pe tinerii din școlile profesionale speciale și centrele școlare de educație incluzică partenere, atât în timpul, cât și în afara orelor de școală, în cadrul unui program bine stabilit, în vederea susținerii procesului de incluziune socială şi de dezvoltare personală a acestora.
La cele 2 secţiuniale concursului, Dans modern şi Dans tradiţional, s-au înscris 9 echipe, 4 la secţinea Dans modern şi 5 la secţinea Dans tradiţional, de la şcoli gimnaziale şi licee din județele din Regiunea 4 a Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară: Olt, Dolj, Mehedinți, Teleorman și Vâlcea.
Fiecare echipă este formată în mod egal din elevi voluntari proveniți din unități de învățământ care derulează parteneriate SNAC (școli gimnaziale, licee) și elevi beneficiari. Proba de concurs constă într-un moment artistic coregrafic cu durata între 3 şi 8 minute, la care vor participa toţi membrii echipei.
Echipele clasate pe locul I, câte una pentru fiecare din cele două secțiuni, vor participa la etapa națională, ediția a XII-a. La eveniment sunt așteptaTE aproximativ 200 de persoane: elevi, cadre didactice și părinți.