Râmnicenii au adoptat cu entuziasm noul sistem de bike-sharing: în cele două săptămâni de la lansare, s-au făcut peste 2000 de curse cu bicicletele de la staţia Ciclo din Ostroveni
În cele două săptămâni de la deschiderea staţiei de bike-sharing din parcarea de lângă Catedrala Ostroveni în urma unei colaborări între Primăria municipiului şi compania Tech Wise Electronics, aplicaţia prin care este gestionat acest serviciu a înregistrat deja 1023 de utilizatori unici.
Conform datelor colectate de aplicaţia mobilă Ciclo, disponibilă gratuit în GooglePlay şi AppStore sau pe site-ul ciclo.ro, aceştia au efectuat peste 2000 de curse (ceea ce duce la o medie de utilizare de aproximativ 150 de curse pe zi), cele mai multe cu durata de o oră, dar s-au înregistrat şi închirieri pe durata a 8 ore. Traseul preferat de ciclişti a fost în zona Ostroveni şi pe lângă lacul de lângă ştrand, iar perioada preferată din zi – de seara până spre ora 1:00 noaptea. Cei mai mulţi dintre utilizatori sunt tineri cu vârsta de până în 25 de ani.
În cele două săptămâni de la lansarea sistemului – care nu a presupus nici o cheltuială din partea bugetului local al municipiului – echipa de la Ciclo a efectuat mai multe îmbunătăţiri ale sistemului – acţiuni care au presupus inclusiv întreruperea funcţionării pentru perioade scurte de timp – în scopul oferirii unui produs final cât mai fiabil şi pe placul celor interesaţi de această modalitate de transport.