Pera a făcut planul pentru noul sezon

Tehnicianul principal al campioanei României la handbal feminin, Florentin Pera, este îngrijorat de incertitudinea legată de începerea noului sezon competițional.

“Inițial am fost anunțați că meciul din Cupa României cu Unirea Slobozia va avea loc pe 20 august. Ne-am pregătit pentru a ajunge la o formă optimă. Apoi am primit vestea că meciul se amână pentru 27 august. Din nou, alte planuri. În fine, acum se știe că este pe 3 septembrie, în sala polivalentă de la București, sperăm să fie ultima schimbare. Nu este ușor pentru o handbalistă să treacă prin astfel de perioadă de incertitudine dar important este să debutăm cu dreptul, să învingem și să ne calificăm. Pentru noi victoria este obiectivul principal la fiecare meci. Toată lumea are așteptări mari după rezultatele din ultimele două sezoane. Ne așteaptă un campionat foarte dificil, cu echipe cu bugete mai mari ca al nostru, cu loturi valoroase. Nu ne sperie nimic și ne dorim să fim pe podium dar vom lupta pentru primul loc”, precizează Florentin Pera. (G.C.)