Puține vorbe și multe fapte la Mateești
Ani la rând veștile bune veneau rar de la Mateești. Investițiile erau puține și investitorii ocoleau localitatea speriați de lipsa condițiilor. Ei bine, după ce o perioadă au părut că sunt resemnați, mateeștenii au decis să schimbe macazul și să-l crediteze pe Cosmin Anghelescu să conducă o comună cu potențial de dezvoltare. Și lucrurile s-au schimbat rapid în bine. Social-democratul a știut de la început că există o singură cheie a succesului, atragerea de fonduri, fie ele europene sau guvernamentale. Echipa care conduce UAT-ul a pus accentul pe Programul Național Anghel Saligny și pe fondurile prin Planul Național de Redresare și Reziliență iar, în total, în mandatul lui Anghelescu au fost atrase aproximativ 20 de milioane de euro. Bani care s-au dus în modernizarea infrastructurii. Astfel rețeaua de canalizare a comunei va ajunge la peste 90 la sută din gospodării, patru poduri au fost finalizate și altele urmează să fie modernizate sau construite de la zero. În plus, prioritate a fost modernizarea unităților de învățământ din localitate, elevii având acum condiții excelente pentru desfășurarea activității. De asemenea, echipa de fotbal a localității, Viitorul Mateești, a promovat în primul eșalon din Vâlcea și se află acum la a doilea sezon, cu rezultate remarcabile. Și anul viitor se anunță unul de excepție pentru Mateești iar alegerile locale de anul viitor nu sunt unele cu emoții pentru Anghelescu și compania pentru că oamenii au înțeles că lucrurile bune vin atunci când sunt fapte multe și vorbe puține.