Puteți primi bani frumoși de la APIA pentru prima împădurire

Primarii vâlceni ar trebui să informeze locuitorii din mediul rural asupra acestui program și chiar să îi ajute prin salariații primăriei să își întocmească corespunzător cererile pentru finanțare și alet documente solicitate de APIA.

În 16 septembrie s-a deschis o nouă( a 4-a) sesiune de depunere a cererilor de sprijin pentru Schema de ajutor de stat,, Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite, aferentă Măsurii 8 “Investiții în dezvoltarea zonelor împădurite și îmbunătățirea viabilității pădurilor din cadrul PNDR 2014-2020”. Pentru această sesiune alocarea este de 15 milioane de euro. Cererile de sprijin se depun la centrele județene APIA, după avizarea proiectelor tehnice de împădurire de către Garda Forestieră. Termenul limită de depunere a cererilor de sprijin este 13 decembrie 2019 ora 14.00.