Protest în instanțele din Vâlcea
Marți, 12 mai, a fost declanșat un alt protest în lumea magistraturii. De data asta este evident că acțiunea nu are nicio conotație politică și nu este legată de ordonanțe, ci pur si simplu de condițiile de lucru ale grefierilor și de un sistem de salarizare care le nesocotește munca și este total ilogic în comparație cu salarizarea procurorilor și judecătorilor.
“Nu este vorba despre o grevă deocamdată și nu este vorba de un protest care să afecteze problemele cetățenilor care au apelat la instanțe. Purtăm banderole albe și vineri 15 martie vom fi reprezentați și noi la mitingul din București de la Ministerul Muncii”, ne-a comunicat o sursă dintr-o Judecătorie din Vâlcea.
Membrii Sindicatului Dicasterial, din care fac parte grefierii, au o listă de revendicări mai amplă din care am reținut ca principale: “Dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă”, precum și mai multe legate de salarizare, condiții, sporuri, perioade libere, plata suplimenatră pentru condiții grele.
În Vâlcea există mai mulți parlamentari care ar putea purta un dialog deschis cu grefierii pentru a identifica dacă, prin modificarea legislației nu se pot crea condiții mai bune pentru cei carelucrează în instanțe, dar și pentru cetățenii care au nevoie de aceste instanțe.
Un protest pe termen lungu ce poate fi urmat și de greve parțiale al bulversa și ar birocratiza un sector și așa vulnerabil din țara noastră.
Fotografiile prezentate de noi reprezintă cererile unui grup de grefiere din Horezu, precum și revendicările lor.