Prostia prostiților din rețelele de socializare
Rețelele sociale sunt pline de atacuri împotriva unor politicieni. Susținătorii PSD au fost nevoiți să treacă și el la atacuri cu poze date, texte, bancuri, miștouri și invective la adresa președintelui, ambasadelor care susțin interesele corporațiilor multinaționale, a unor lideri PNL și USR.
Era normal să se întâmple acest lucru, după ce zeci de mii de români prostiți și manipulați permanent și profesionist s-au apucat să distribuie, fără discernământ și fără logică toate mizeriile “fabricate” în laboratoarele aflate în mâinile celor mai ticăloșiți oameni, foști sau actuali membri ai unor servicii. De ale noastre și de ale altora.
Și brusc oameni care habar nu au de legi, au ajuns să creadă că se pricep la legislație. Au ajuns să lupte și să reziste nici ei neștiind împoriva cui și pentru cine. Oamenii au ajuns să creadă că cea mai mare ticăloșie posibilă este modificarea Codului Penal și a celui de Procedură penală. Că cei mai ticăloși infractori vor ajunge să scape de pușcărie.
Cei care ne-au vândut resursele naturale pe vecie și ne-au distrus combinatele, fabricile și pădurile nu au făcut nicio zi de pușcărie. Și nicio ambasadă nu a făcut scandal să îi judecăm și să îi închidem pe infractorii care au adus multinaționalele în România și le-au făcut stăpâne peste noi, pe cei care au distrus cele 12 fabrici de prelucrarea a lemnului ce le aveam, pe cei care au distrus băncile cu capital român, toate fabricile noastre de bere, pe cei care ne-au distrus flota maritimă, care au distrus unitățile militare de grăniceri, aviația noastră și trupele de elită ale vînătorilor de munte, cele mai bune din Europa după cele ale finlandezilor.
Prostiți de propagandă, milioane de popândăi cred că sunt patrioți dacă protestează împotrva modificării unor legi, dacă distribuie mizerii împotriva lui Dragnea, a lui Tăriceanu, a premierului Dămcilă, a PSD. Se cred și deștepți, și patrioți.
Pentru cei care nu sunt încă intoxicați de această mașină ordinară de propagandă scriem noi, uneori cu riscul să fim înjurați, blestemați și puși la zid de niște oameni oribiți de ură și de furie. De o furie prostească care nu îi lasă să vadă măcar niște realități simple. Cum ar fi aceea a creșterii nivelului de trai, a scăderii șomajului în Vâlcea, a apariției a mii de locuri de muncă pentru care se caută oameni, dar nu se găsesc pentru că unii preferă să stea pe facebook și să înjure, în loc să muncească. Cum s-a dezvoltat Râmnicu Vâlcea în ultimii doi ani, măi, cetățenilor? Câte miliarde au intrat în infrastructura județului și câte zeci de șantiere sunt în județ de nu mai sunt nici firme care să lucreze pe toate? Nu vedeți aceste lucruri? Mai țineți minte cum urlau cei din opoziție anul trecut că vor scădea investițiile, că dacă cresc pensiile și salariile nu se vor mai face investiții? Uite că se fac. Se toarnă asfalt pe mii de kilometri din țară, se fac poduri, școli, spitale, cămine culturale, dispensare, grădinițe, rețele de apă, de canalizare. În învățământ, justiție, administrație, sănătate se câștigă deja niște salarii foarte bune. Mult mai bune decât cele de acum doi ani!
Dar toate astea sunt zero, nu-i așa, dacă Dragnea nu face pușcărie și dacă nu remaniem un Guvern care ar trebui executat după mintea unora din cauza unor greșeli de exprimare ale premierului!
Am duce-o mult mai bine dacă am închide niște lideri ai PSD și ALDE? Ne-ar crește brusc volumul coșurilor ce le scoatem din marketurile străine? Am avea mai mulți bani pentru plata facturilor la energia vândută de cehi, la gazele vândute de francezi și la apa plată și minerală vândută de americani care au pus mâna pe acestă surse?
Ce, mama dracului, pierdeți voi românii de rând dacă se schimbă un cod penal sau ce câștigați dacă nu se schimbă?
Puteți gândi măcar 5 minute pe zi cu mintea voastră sau trebuie să preluați automat tot ce citiți pe facebook și să credeți că 12 ambadasori străini pot iubi țara asta mai mult decât 12 miniștri români născuți crescuți și educați în ea?
Traian GUMINSKI