Promisiunea primarului de la Bujoreni

Primăria Bujoreni este una dintre UAT-urile din județ care nu are nici un leu restant la capitolul indemnizații ale persoanelor cu handicap și ale însoțitorilor. Primarul localității vecine cu Râmnicu Vâlcea, Gheorghe Gîngu, spune nu se va abate de la această linie chiar dacă de multe ori au de suferit investițiile din comună.
“Părinții mei au trecut prin perioade dificile și eu i-am putut ajuta. Știu, însă, că sunt mulți oameni care nu au de unde să primească acest ajutor, că depend de aceste indemnizații, că dacă nu primesc acești bani nu au bani de medicamente, de pansamente, de mâncare, de pampersi… Suntem la zi cu plata indemnizațiilor și mi-am propus ca mereu să fie așa, chiar dacă s-a întâmplat să iau banii de la investiții. Până la urmă putem merge încă o perioadă pe un drum mai greu dar acei oameni nu au variante. Obișnuiesc să merg în casele acelor oameni cu probleme, mai ales în apropierea marilor sărbători religioase. Nu am publicat poze, nu mă interesează să punctez electoral. Am văzut, însă, multă durere și am văzut că pentru acești oameni este important și o bucată de pâine”, precizează Gheorghe Gîngu, primarul comunei Bujoreni.