Proiectul bugetului local al Râmnicului pe anul 2023 a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Primăriei

În conformitate cu prevederile Legii nr. 368/2022 a bugetului de stat pentru anul 2023 şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a iniţiat procedura de consultare publică asupra proiectului de buget al municipiului pe anul 2023 prin postarea pe site-ul www.primariavl.ro a anunţului aferent şi a propunerii de buget. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observaţiile sau punctele de vedere până în data de 19 ianuarie 2023 la adresa de e-mail dedicată dezbaterebuget@primariavl.ro, sau pot înregistra adrese scrise la Registratura Centrală cu sediul în strada General Magheru nr. 25. Proiectul de buget pentru anul 2023 are o valoare estimată de 430.411.180 lei şi urmează să fie aprobat de către Consiliul Local până cel mai târziu în data de 3 februarie.