Proiectul ambițios al primarului din Muereasca va fi finalizat în primăvară

Ion Ungureanu, edilul mirificei comune Muereasca, și-a dorit mereu bani pentru modernizarea unităților școlare și condiții pentru cei mai mici locuitori ai comunei astfel încât numărul celor care-și duc copii în alte localități la școli să scadă.
Primăria Muereasca a obținut finanțare din surse extreme nerambursabile pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice, și echipamente digitale a unităților de învățământ din localitate. Banii, peste 840 de mii lei, finanțează un proiect derulat prin PNNR, componenta 15. Proiectul se va încheia la finalul lunii aprilie, 2024 cel mai târziu. În urma implementării acestui proiect unitățile de învățământ vor avea condiții similare cu cele mai bune școli din municipiul Râmnicu Vâlcea. (T.G)