Proiectul “Alege Şcoala – o şansă pentru viitor!”, implementat cu succes de Fundația World Vison România în comunele Dănicei și Mihăești

45 de copii din Dănicei și Mihăești au participat la “Tabăra Licăr de Lumină” de la Slănic Moldova unde au avut parte de un program încărcat, dar care le-a adus multe zâmbete.

După nelipsita înviorare de dimineață și rugăciunea zilnică, copiii au pornit spre noi experiențe. Bucuria lor nu poate fi descrisă mai bine decât prin propriile lor cuvinte.


“A fost o experiență minunată. Cu toate că am stat doar 6 zile, am avut destul timp să admir priveliștea, să petrec timp cu oameni deosebiți și să mă bucur de liniște. Cel mai mult mi-a plăcut atelierul de creație” – Ioana, 9 ani.


“M-am simțit extraordinar în prezența însoțitorilor și copiilor minunați pe care îi iubesc foarte mult și doresc să le fiu alături mereu. Am fost plăcut impresionată de programul diversificat și răsfățul culinar. Îmi voi aminti cu plăcere și nu voi uita niciodată perioada petrecută în Slănic Moldova” – Alin 13 ani.


“Tabăra a fost de neuitat, a fost prima mea tabără” – Darius 12 ani.
Bineînțeles că momentul mult așteptat în tabăra noastră a fost premierea copiilor. Premiile au fost peste măsura așteptărilor copiii bucurându-se de jocuri lego, table de șah, puzzle-uri, diferite cărti și jocuri speciale.


Taberele “Licăr de Lumină” sunt organizate pe toată perioada verii în cadrul proiectului “Alege şcoala-o șansă pentru viitor!”, proiect desfășurat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română. Proiectul “Alege Şcoala – o şansă pentru viitor!” se desfășoară în parteneriat cu Patriarhia Română și este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 Componenta 1 – Apel: POCU/74/6/18/18/Operațiune compozită OS. 6.2, 6.3, 6.4, 6.6 Beneficiar: FUNDAȚIA WORLD VISION ROMÂNIA Numărul de identificare al contractului: POCU/74/6/18/106002.