Proiectele importante ale administrației din comuna Budești

Comuna Budești este una din puținele localități din Vâlcea în care, datorită politicii administrative de atragere a investitorilor și de dezvoltare a sectorului imobiliar, s-au putut face, chiar și în timp de pandemie, multe lucrări din bugetul local. Este un lucru lăudabil în condițiile în care majoritatea primarilor nu au bani să achite indemnizațiile persoanelor cu handicap sau utilitățile publice.
Primarul Ion Vlădulescu știe însă că finanțarea unor proiecte de la bugetul național sau din bani UE poate dezvolta și mai mult localitatea. Lucrările legate de modernizarea şcolilor, de construirea din temelii a unei grădiniţe cu program prelungit, de infrastructura rutieră, canalizare sau gaze sunt doar câteva puncte de pe lista şefului administraţiei publice locale.
Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, administraţia locală din Budești speră să obțină finanțare pentru două proiecte care vizează asfaltarea străzilor de pe raza unităţii administrativ-teritoriale, precum şi dezvoltarea infrastructurii de canalizare: “Din păcate anul acesta nu am avut oportunitatea accesării fondurilor europene fiindcă nu există astfel de programe deschise, iar programele guvernamentale abia s-au deschis. Prin urmare, pe noul program, „Anghel Saligny” am depus documentaţii pentru două investiţii. Este vorba despre modernizarea unor drumuri comunale şi extinderea reţelei de canalizare în satele Linia şi Racoviţa. Sper ca aceste două proiecte să fie finanţate pentru că sunt extrem de importante pentru cetăţenii localităţii”, ne-a declarat edilul comunei Budeşti, Ionel Vlădulescu.(T.G.)