Proiecte ERASMUS la Colegiul Economic

În perioada 2014-2016 a fost implementat la Colegiul Economic Rm. Vâlcea proiectul ERASMUS + ”PEDAL”, în parteneriat cu mai multe şcoli din Turcia, Polonia, Cehia, Italia, care a avut ca scop promovarea mişcării în rândul tinerilor, a unei alimentaţii şi a unui stil de viaţă sănătos.

În ultima zi a proiectului, cu regretul că se vor despărţi, participanţii şi-au luat ”La revedere!”, iar echipa de implementare a proiectelor din liceu s-a apucat, din nou, de treabă deoarece, între timp, fusese scris şi depus la ANPCDEFP un nou alt proiect, care fusese aprobat. La 1 septembrie 2016 a debutat proiectul ERASMUS+, nr. referinţă 2016-1-TR01-KA219-034492_3, cu titlul ”I HAVE A DREAM” (DEEPEN RATIONALISM, EQUALITY, ACKNOWLEDGEMENT, MOTIVATION), cu un buget aprobat de 25.060 euro, prof. responsabil Papa Drăgulescu Nadia. Partenerii liceului nostru în acest proiect sunt următoarele şcoli: Salihli Anadolu Imam Hatip Lisesi, Salihli, Manisa, Turcia (şcoala coordonatoare), Ezikova Gymnazia “Joan Ekzarh”, Vratsa, Bulgaria, Stadtisches Gymnasium Barntrup, Germania şi Rigas 31 Vidusskola, Riga, Letonia. La mobilităţile internaţionale vor participa 16 elevi şi 12 profesori.
Obiectivele principale ale proiectului sunt: combaterea discriminării şi a violenţei în rândul tinerilor, promovarea egalităţii de şanse, eliminarea prejudecăţilor, cultivarea si manifestarea toleranţei, dezvoltarea competenţelor lingvistice şi digitale. Activităţile care vor ajuta la atingerea obiectivelor propuse sunt: workshop-uri, vizite de studiu, întâlniri cu specialişti în problematica drepturilor omului, dezbateri, expoziţii cu lucrări ale elevilor, concursuri de afişe şi eseuri realizate pe temele proiectului. Sperăm ca activităţile acestui proiect, derulate în context internaţional, multicultural, să contribuie la formarea şi dezvoltarea unei atitudini tolerante, nediscriminatorii, de acceptare a diferenţelor culturale, religioase etc., să stimuleze progresul calitativ în procesul de predare – învăţare, aprofundarea limbii engleze, conştientizarea contribuţiei fiecărei naţiuni la patrimoniul cultural universal, dezvoltarea sentimentului de apartenenţă la valorile europene, implicarea activă în comunitate, dezvoltarea capacităţii organizaţionale în contextul cooperării europene şi internaţionale, corelarea educaţiei formale cu educaţia nonformală, precum şi legarea unor trainice prietenii.

Coordonator pentru proiecte şi programe extraşcolare
Prof. Păuşescu Consuela