Proiect de suflet la Galicea

Primarul comunei vâlcene Galicea, Alexandru Mărăcine, a condus destinele localității timp de două mandate consultându-se în permanență cu oamenii. Așa au fost realizate și mare parte a investițiilor care au fost numeroase și eficiente. Zilele trecute a fost finalizat încă un proiect cerut insistent de comunitatea locală. Astfel, la Galicea, în fiecare sat, au fost extins iluminatul public la cimitirele tuturor bisericilor.
“Este un proiect de suflet de care oamenii aveau nevoie. Le-am ascultat doleanța și am reușit să le facem o bucurie”, spune Florin Mărăcine.
Ziua de vineri este una cu surprize pentru cei mai mici locuitori ai comunei. Începând cu orele 9.00, la Căminul Cultural din Galicea, Teatrul Anton Pann, îi va încânta pe școlari și preșcolari cu piesa, Fata Babei și Fata Moșului!