Proiect ambițios la Dăești

Primarul comunei vâlcene Dăești, George Popolan, nu este foarte activ pe rețelele de socializare, nu obișnuiește să se laude cu realizările din localitate, dar are obiceiul să vorbească prin fapte. În această perioadă, comuna este un adevărat șantier și se lucrează de zor la modernizarea infrastructurii. În plan, Popolan are și implementarea unui alt proiect foarte important pentru comunitatea locală. Astfel, fostul sediu al primăriei o să fie modernizat și acolo va funcționa un Centru Comunitar Integrat, unde se vor acorda îngrijiri medicale în special persoanelor vulnerabile din punct de vedere medical, dar și socio-economic. De altfel, alături de un asistent medical comunitar la centru o să fie angajat și un asistent social. De asemenea, în funcție de necesități, la noul amplasament vor lucra mai mulți specialiști. Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar dotarea Centrului Comunitar Integrat o să fie la standarde europene.