Prioritatea Primăriei Ocnele Mari pentru anul viitor
Primarul Remus Sasu a reușit într-un an să facă ce nu s-a făcut în micul oraș turistic în ultimii opt ani, dar are planuri ambițioase pentru anul ce vine.
”Am depus recent un proiect în cadrul Programului național de investiții Anghel Saligny, în valoare de peste 60 de milioane de lei. Obiectivul principal al proiectului nostru este, pe scurt, modernizarea completă a străzilor din stațiunea Ocnele Mari. Spuneam încă din campania electorală că bătălia pentru asfaltarea drumurilor trebuie să se încheie cu un proiect de modernizare integrală a căilor de comunicații, cât mai repede posibil. Mai avem și alte lucruri de făcut. A apărut această oportunitate de finanțare și credem că poate fi folosită pentru îndeplinirea acestui mare plan local. Vom folosi în continuare toate resursele – proprii și atrase – locale, județene, naționale și europene, pentru a crește nivelul de trai al locuitorilor și pentru a face stațiunea cât mai atractivă printre turiștii care își petrec vacanțele și concediile la Ocnele Mari”, afirmă primarul Remus Sasu. (T.G.)