Prins băut la volan în Râmnicu Vâlcea, la primele ore ale dimineții. Șoferul avea 0,61 mg/l alcool în aerul expirat

Un bărbat de 44 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, incidentul a avut loc în dimineața zilei de 15 iulie 2026, în jurul orei 04:00, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit un autoturism care circula pe DC 179, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, necesare stabilirii exacte a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unităților de parchet competente.