“Primul ghiozdan”, o interesantă acţiune a Primăriei Mateeşti

Şi în acest an şcolar, Primăria Mateeşti va finanţa un program lansat la iniţiativa primarului Ilie Cosmin Anghelescu.
“Primul ghiozdan” este o acţiune în care administraţia oferă fiecărui copil care merge la şcoală în clasa I un ghiozdan nou echipat cu rechizite şcolare.
Elevii din ultima clasă gimnazială vor primi de la primărie cadou câte o bicicletă.
În acest an primăria va acorda 16 ghiozdane şi 34 de biciclete, acestea din urmă ca un îndemn pentru adolescenţi spre practicarea sportului.
Dragi elevi și profesori,
Stimați părinți și invitați,

“Iată-ne astăzi în fața unui nou început, prima zi din noul an școlar.
Cu toate că vacanța nu este niciodată suficientă, așteptăm cu nerăbdare una din cele mai mari sărbători a toamnei și anume, începutul școlii.
Ca la fiecare început de an școlar, cadrele didactice vă întâmpină pe toți cu inimile deschise și urări de bine.
Ne-am dori să tratați școala ca un drept fundamental și nu ca o obligație. Prin urmare, vă îndemnăm la implicare și responsabilitate în tot ceea ce faceți. Fiți deschiși la a vă însuși cunoștințele, aptitudinile și valorile obținute în toată perioada școlii pentru că le veți purta cu voi toată viața. Căutați educația autentică, bazată pe toleranță, respect, responsabilitate și bun simț. Cunoașterea înseamnă putere!

Dragi elevi, aveți tot sprijinul Primăriei și Consiliului Local Mateești. Vom continua programele precum „Primul Ghiozdan pentru clasa I” și „Bicicleta pentru încurajarea activităților sportive pentru fiecare elev de clasa a VIII-a”, iar în curând, cei mici se vor putea juca în voie într-un parc modern, realizat lângă Școala Turcești și noul teren sintetic de la Turcești.

Prioritatea noastră este de a vă asigura condiții cât mai bune pentru desfășurarea proceselor educative de la refacerea gardurilor ambelor școli până la modernizarea claselor. Surpriza pentru anul nou școlar vor fi tabletele, laptopurile și tablele inteligente achiziționate prin proiectul european de digitalizare a școlii. Sunt și proiecte pe care avem nădejdea că le vom implementa în viitorul apropiat cu ajutorul Companiei Naționale de Investiții, anume realizarea unei Săli de Sport moderne la Școala Mateești.

Stimate cadre didactice, meritaţi respectul şi admiraţia pentru ceea ce realizaţi.
Vă suntem recunoscători că aveți curajul şi răbdarea de a acorda copiilor sprijinul de care au nevoie.

Dragi părinți, implicarea dumneavoastră în activitatea educațională contribuie la realizarea unui adevărat parteneriat din care are de câștigat toată societatea. Vă îndemnăm să răspundeți chemărilor școlii, pentru că doar printr-un parteneriat activ între toți beneficiarii procesului educațional putem promova performanța și eficiența în educație. Avem pentru dumneavoastră un număr de 25 de proiecte de implementat, enumerăm, printre altele, asfaltarea drumurilor de interes local, extinderea canalizării, construirea sau refacerea a 6 poduri și podețe sau realizarea rigolelor pe mai multe străzi.
Vă dorim un an școlar frumos și rezultate deosebite. Așa să ne-ajute Dumnezeu!
ILIE COSMIN ANGHELESCU,
PRIMARUL COMUNEI MATEEȘTI”, este mesajul transmis azi, 5 septembrie de primarul Cosmin Anghelescu, pentru elevii din localitatea pe care o păstorește.

Traian Guminski