Primarul Mircia Gutău va fi atacat în cimitir!

Mircia Gutău este genul de edil de municipu nelegat de vreun partid și având o popularitate constantă de peste 30 la sută. Este aproape imposibil să îl poți bate pe un astfel de edil în alegeri locale care au loc într-un singur tur de scrutin. Cu mulți ani în urmă PSD reușea să îl elimine pe inutilul primar Sorin Zamfirescu doar pentru că alegerile au avut loc atunci în două tururi de scrutin.

În aceste condiții cei care nu-l înghit pe primar, adică unii din PNL și cei din USR și PLUS ar putea încerca cu un candidat comun într-o alianță. Dar varianta i-ar lăsa fără liste cu putere de candidați proprii la Consiliul Local și Județean fără să le garanteze o victorie împotriva ecologistului care a transformat radical imaginea orașului în mandatele sale.

Vor să-l lase fără viceprimari

Cunoscător al politicii, Mircia Gutău afirma recent într-o conferință de presă că este pregătit să facă orice alianță pentru oraș după alegerile 2020. Tradusă corect declarația sună cam așa: pot renunța la un post de viceprimar, chiar la amândouă, pot să ofer multe, pot susține pe cineva pentru locuri de vice din CJ, sunt dispus la compromisuri pentru a avea o majoritate în Consiliul Municipal.
Jurnaliști neexperimentați și unii adversari din PNL au interpretat greșit această declarație. Făcută de un om responsabil care simte ce vor să facă iresponsabilii din unele grupări. Aceștia vor să obțină un număr de consilieri care să le permit anul viitor să îl lase pe Gutău fără viceprimari loiali și fără majoritate.
Deși credem că actualul edil are șanse să obțină un nou mandat chiar de ar candida independent sau chiar dacă toată opoziția din oraș i-au opune un candidat unic, ne temem că alegerile ar putea da o majoritate toxică în consiliu. Una care să blocheze investițiile, proiectele, hotărârile edilului. Una care să blocheze an de an aprobarea bugetului după dorința executivului. O majoritate care să creeze haos așa cum este acum la Ploiești și așa cum am văzut la propiu în mai multe localități vâlcene în ultimii 12 ani.
PSD s-a dovedit un aliat loial primarului în consiliu și a dat majoritatea necesară atâtor proiecte de dezvoltare. Dar la alegerile viitoare în consiliu vor intra și cei din USR, probabil și cei din PRO România, iar rezultatele liberale de la europarlamentare îndreptățesc PNL să spere în obținerea mai multor mandate. Degringolada de la ALDE pune în pericol și acest aliat al lui Gutău. Dacă ALDe nu intră în consiliu, iar numărul mandatelor obținute de grupul PNL, USR, Pro România va fi mai mare decât cel obținut de grupul PER-PSD va fi foarte greu de negociat pentru primar. Chiar de ar câștiga, compromisurile ce va fi nevoit să le facă vor fi imense și ca de obicei vor fi plătite tot de electorat, adică de locuitorii orașului.

Strategia de atac

Atât la USR, cât și la PNL, există acum conduceri noi în municipiu. Acestea au intrat în contact și au întâlniri neoficiale chiar și cu unii din PRO România sau din minusculul PLUS. S-a cristalizat o formație de oameni cu profesii diferite și cu idiologii diferite, dar pe care îi unește o ură viscerală împotriva primarului, invidia, orgoliile, ciuda pe sucesele acestui om. Când vorbesc despre Gutău o fac ca și cum ar vorbi despre un dușman cumplit al orașului, nu despre un primar care a dovedit competență și spirit gospodăresc așa cum nu au avut toți ceilalți edili ai municipiului din perioada postdecembristă la un loc.
Ce-au stabilit acești cetățeni care cred că îndepărtarea lui Gutău sau blocarea lui ar însemna civilizație și progres, democrație și dreptate?
În perioada următoare cei de la USR vor folosi facebook și partea din presa toxică la care au acces să îl atace pe Gutău cu tot felul de mărunțișuri. Vor pune în spinarea primarului taxele mărite de la gunoi și problemele din salubritate, angajarea unor funcționari inutili cum este cea a fostului primar Pendiuc din Pitești ce se pare că are acum un post călduț la Piețe Prest, vor continua să asmută electoratul între 18-22 de ani împotriva primarului și să racoleze simpatizanți în licee, tineri ce vor fi majori la data alegerilor.
Ce vor face cei din PNL? Ei și-au asumat atacurile prin circ în consiliu și comunicate de presă, dar și plângeri penale ce le vor depune constant împotriva primarului încercând să–i blocheze activitatea și mai ales unele proiecte.
Liberalii, sau cel puțin o parte din cei care sunt acum la conducerea municipală a organizației vor să blocheze construcția noului cimitir de la Râureni. Pe acest proiect va fi atacat primarul. Se vor specula și modul în care au fost achiziționate terenurile și deficiențele unui proiect care nu respectă unele prevederi actuale, dar mai ales faptul că studii de fezabilitate serioase ar arăta că pate din ternul pe care Gutău vrea să-l facă cimitir se află sub nivelul Oltului și există riscul ca morții să fie îngropați în pânza freatică a orașului.
Nu este neapărat un proiect care i-ar aduce imediat voturi edilului și nici o popularitate sporită. Dar ar fi o promisiune neîndeplinită și o blocare utilă adversarilor săi. Un grup comun de useriști, peneliști și jurnaliști mercenari au sacina de a identifica puncte nevralgice ale edilului, motive pentru care se pot depune noi plângeri penale și reclamații. Un alt obiectiv asumat de “adversarii” primarului este acătuirea unor liste cu persoanele sau agenții economici ce au avut de suferit pierderi de orice natură în urma unor decizii sau proiecte asumate de Gutău. Contactarea acestora și alcătuirea unui electorat dur anti Gtău care să răspândească permanent pe facebook și prin zvonuri lansate pe stradă informații false și denigratoare legate de primar.
Vor reușii sau nu să-l bată pe Gutău în cimitir? Timpul va dovedi acest lucru. Noi așteptăm cu interes votul de la locale pentru a ne convinge cât de adevărată pentru râmnicenii de azi este expresia “Facerea de bine este… de mamă”!

Traian GUMINSKI