Primarul Gutău, în discuţii cu Preşedintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu despre organizarea la Râmnic a unor evenimente culturale de anvergură

Sâmbătă, 4 noiembrie, primarul Mircia Gutău a discutat cu prof. Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului “Radu Stanca” şi preşedinte al Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu, despre implementarea unor programe culturale în Râmnicu Vâlcea începând de anul viitor.

În cadrul întâlnirii, la care au mai participat viceprimarul Eusebiu Vețeleanu, Gheorghe Dican, preşedintele UAP Vâlcea şi Dan Dragomir, cel care a mijlocit această întrevedere, au fost vizitate mai multe locații din municipiu care pot găzdui evenimente culturale dintre cele mai diverse. Cu această ocazie, primarul Gutău îi mulțumeşte prof. Constantin Chiriac pentru disponibilitatea la colaborare şi îşi exprimă convingerea că implicarea unei personalități de o asemenea anvergură şi notorietate va face ca Râmnicul să se repoziționeze pe harta culturală a țării. Informaţiile ne-au fost transmise de Daniel Ionescu, purtător de cuvânt al Primăriei Râmnicului.