Primarul Gutău a decis: Se menține actuala funcționare a grădinţelor şi creşelor din municipiu

După discuţii purtate de-a lungul a două zile, s-a luat decizia menţinerii actualei funcţionări a grădinţelor şi creşelor din municipiu: ”Este o prostie să spui că desfiinţez sau demolez grădiniţe, când în mandatele mele de primar am construit patru grădiniţe şi urmează să se ridice şi două creşe!”, a declarat primarul Mircia Gutău.

Miercuri şi joi – 15 şi 16 iunie – la Primăria municipiului au avut loc discuţii între primarul Mircia Gutău şi reprezentanţi ai Municipalităţii, inspectorul general şcolar Mihaela Andreianu şi inspectori din cadrul IŞJ Vâlcea, cadre didactice din grădiniţe şi câţiva reprezentanţi ai părinţilor pe marginea propunerii (şi nu deciziei – cum fals s-a vehiculat!) administraţiei municipale de grupare a copiilor din cele opt creşe din Râmnic în trei unităţi cu destinaţie exclusivă de creşă, propunere făcută în baza modificărilor aduse de OUG nr. 100/2021 la Legea educaţiei naţionale nr. 1/20011 şi a înfiinţării, prin HCL nr. 156/2022, a structurii ”Creşa Râmnicu Vâlcea”.
Din start, primarul Mircia Gutău a demontat tensiunile create artificial – cu precădere în mediul on-line – în rândul părinţilor copiilor preşcolari de zvonul că ar urma desfiinţarea unor grădiniţe. ”Este o prostie să spui că desfiinţez sau demolez grădiniţe, când în mandatele mele de primar am construit patru grădiniţe în Râmnic (nr. 6 Ostroveni, nr. 2 – lângă Şcoala Gimnazială nr. 5, Ostroveni – lângă locuinţele sociale şi nr. 16 – pe strada Nicolae Titulescu, în curs de finalizare) şi urmează să se ridice şi două creşe (pe strada Morilor şi în Goranu) prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii!”, a declarat edilul-şef. Primarul a subliniat că doar a făcut o propunere şi că acceptă orice alte variante în condiţiile în care ”din partea Primăriei aveţi toată deschiderea şi înţelegerea”. În baza acestei propuneri, pentru o mai bună derulare a procesului educativ la copiii de vârstă antepreşcolară, activitatea de creşă ar fi urmat să se desfăşoare complet separat de cea de grădiniţă în trei astfel de unităţi cu destinaţie exclusivă – una din zona Traian-Nord şi celelalte două din Ostroveni – prin comasarea aici a grupelor de creşă din oraş şi prin mutarea grupelor de grădiniţă în sălile astfel eliberate.
De cealaltă parte, atât reprezentanţii IŞJ Vâlcea, cât şi cadrele didactice, liderul sindical al acestora sau reprezentanţii părinţilor au primit cu reticenţă intenţia Municipalităţii, susţinând, în ciuda explicării detaliate a avantajelor unei astfel de măsuri, păstrarea stării actuale şi aducând ca argument perioada insuficientă în care se poate realiza o astfel de schimbare care să fie valabilă din anul şcolar ce va începe în toamnă.
Ca urmare a opiniilor exprimate în acest proces de consultare publică şi din dorinţa de a lua măsuri care să fie, în primul rând, în avantajul copiilor şi apoi al unei cât mai mari părţi a celorlalte persoane implicate sau afectate, primarul Mircia Gutău a decis următoarele:
– menţinerea actualei stări de fapt din sistemul de învăţământ preşcolar (grădiniţe) şi antepreşcolar (creşe) şi pentru anul şcolar 2022 – 2023;
– demararea unui proces de reabilitare şi extindere a Grădiniţei Ostroveni 3 (singura de acest fel care nu a avut parte de modernizare în ultimii ani), astfel încât, ulterior, aceasta să fie destinată strict activităţii de creşă;
– analiza situaţiei cererilor de înscriere la creşe după finalizarea – estimată pentru anul viitor – a creşei de pe strada Morilor şi includerea ei în reţeaua şcolară începând cu anul şcolar 2023 – 2024, aceasta putând primi copii din Zona Centrală – 1 Mai – Calea lui Traian Sud;
– identificarea unui spaţiu din zona Nord (printre variante ar fi vecinătatea Colegiului Tehnic Energetic sau lângă Liceul Forestier) în care să poată fi ridicată o construcţie care să funcţioneze ca şi creşă pentru zona Nord-Traian;
– construirea unei noi creşe în zona ”1 Mai” pe terenul ocupat de fostele imobile în care a funcţionat Poliţia Locală.
După cele două întâlniri găzduite de Sala de Consiliu a Primăriei municipiului, primarul Gutău a concluzionat că modificările legislative recente trebuie însuşite, dar că modalităţile şi termenele în care se va derula acest proces se vor stabili prin dialog cu toate părţile interesate, avertizând totodată că orice instigare, zvonistică sau manipulare inclusiv de natură politică nu fac altceva decât să îngreuneze un astfel de proces şi să creeze tensiune în mod artificial.