Primarul Gheorghe Gîngu, MOȘ CRĂCIUN pentru aproximativ 400 de copii

Anul 2019 se termină cu mare bucurie în comuna vâlceană Bujoreni. Toți cei aproape 400 de copii au primit cadouri generoase care constau în dulciuri, băuturi răcoritoare și fructe. Banii au venit de la bugetul local, iar cei mici l-au răsplătit pe Moș Crăciun cu poezii și colinde. De asemenea, aproape 100 de persoane nevoiașe au primit cadouri înainte de sărbătorile de iarnă, suma necesară fiind obținută din sponsorizări. Altfel, 2019 a fost un an excelent pentru localitatea aflată în vecinătatea Râmnicului, cu multe investiții finalizate sau începute. Anul viitor alte noi surprize plăcute îi așteaptă pe locuitorii Comunei Bujoreni. (G.C.)