Primarul Drăghici din Roeşti are ca prioritate modernizarea drumurilor

Unul dintre cei mai longevivi primari vâlceni, Gheorghe Drăghici, şeful executivului local Roeşti, are 24 de ani de administraţie publică. Aflându-se la un nou mandat în fruncţia de primar, la al şaptelea, ani în care s-a zbătut pentru comunitate şi a realizat o mulţime de proiecte, cel mai important, apa şi canalizarea aflându-se în faza de finalizare.

“Avem un proiect, prin OG 28, pe o lungime de 7,9 km, pentru modernizarea drumurilor care fac legătură între satele de reţedinţă ale comunei, de asemenea pentru drumurile agricole. Vreau ca toată comuna să fie asfaltată, inclusive drumurile vicinale. Din 53 km de drum din comună, 17 km sunt asfaltaţi, deci în perioada următoare ne vom axa atenţia asupra acestora. Din acest an facem parte şi din Grupul de Acţiune Locală Cerna-Olteţ, cu sediul la Berbeşti, şi sperăm să iniţiem şi acolo ceva proiecte. Eu sper ca, pentru Roeşti, să obţin 200.000 de euro, bani cu care să achiziţionăm un buldoexcavator complet utilat, cu lamă, picon etc., precum şi o vidanjă. Comuna Roeşti are o reţea de canalizare de peste 20 de kilometri, cu staţii de repompare ş.a.m.d.. Uneori, când se ia curentul sau apar ale probleme, se întâmplă să avem dificultăţi şi o vidanjă ar fi foarte utilă în acele momente. Tot prin GAL, mi-aş dori şi încerc să dotez şi Căminul Cultural pe care îl am în construcţie. Când spun dotare, mă gândesc la costume populare, aparatură, sistem de sonorizare etc. Nu există să nu se poată. Dacă există voinţă şi suflet, se poate realiza orice”, ne-a spus social-democratul Drăghici. (L.L.)