Primarul Cătălin Avan a mai reuşit o ispravă
Inimosul edil al comunei Păuşeşti Otăsău, Cătălin Avan, a anunţat că a reuşit, în 7 februarie, să semneze contractul de execuție lucrări care va duce la modernizarea drumului comunal 126 Păuşeşti-Băile-Govora!
Acest drum este unica legătură între stațiunea balneară Govora și cele doua mănăstiri: Dintr-un Lemn și Surpatele, din comuna Frânceşti. Primarul a anunţat că joi, 8 februarie, va emite ordinul de începere pentru seviciile de proiectare, iar lucrările propriu-zise vor începe undeva in jurul sărbătorilor pascale, urmând a fi finalizate la sfârșitul anului. Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa a doua, valoarea estimată a fost de 1.035.000 lei, iar în urma licitației online, la care au participat patru operatori economici, valoarea la care se va reabilita acest drum, este de 914.943 lei.Deci în urma licitaţiei s-a obţinut un preţ cu 10 la sută mai mic decât cel estimat ceea ce este foarte bine. Sperăm doar ca societatea care va executa lucrarea să facă o treabă profesionistă. (T.G.)