Primarul Cătălin Avan adus la disperare de incompetenții de la CEZ

Strigăt de disperare de la Pausesti-Otasau! O stradă întreagă, chiar lângă sediul primăriei Păușești, rămâne zilnic fără energie electrică. Oamenii sunt majoritatea bolnavi, bătrâni și nu se pricep să sesizeze la robotul CEZ Vânzare!

Au apelat și apelează la primarul Avan Cătălin, care sună aproape zilnic la deranjamente și reclamă situația. Spre exemplu, duminică, marți și miercuri situația s-a repetat! Oamenii de la deranjamentele vin, pun o siguranță, pleacă și în câteva ore sătucul rămâne în beznă! Un cetățean care face insulină noaptea este disperat numai când vede că se înserează și iarăși nu este energie. Primarul a făcut demersurile la deranjamente și la informațiile comerciale, din păcate bătaia de joc a marilor corporații, la adresa românilor continuă.
“Vom face sesizare la protecția consumatorilor și la ANRE să ia măsurile de rigoare! Mai nou, pentru a deconta anumite lucrări pe situații de urgentă, vin și solicită prin e-mail ca primarul să certifice cu semnătură și ștampilă execuția acelor lucrări. Pai să vină și Apavil să ceară semnătura primarului că a schimbat un robinet, te miri unde, societățile de cablu că au schimbat niște condensatori, că, de, așa a ajuns un primar în România, să certifice și să răspundă pentru orice aberație a unui distribuitor de utilități. Și unii ne mai și înjură prin piețele publice”, ne-a declarat primarul Cătălin Avan din Păușești Otăsău. (T.G.)