Primăria Vaideeni susţine un proiect al “Asociaţiei Moştenitorii”
Membrii Asociaţiei Culturale “Moştenitorii” au făcut cunoscută comuna vâlceană nu numai pe plan naţional, prin apariţiile pe posturi de televiziune, dar şi pe plan internaţional prin spectacolele date în Europa unde au umblat în port tradiţional.
Alături de cei din Fundaţia Vaideenii, membrii Asociaţiei Moştenitorii pregătesc o acţiune de amploare ce vizează salubrizarea şi ecologizarea spaţiilor vezi din frumoasa comună montană.
Marea curăţenie va avea loc sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 10.00 şi este a doua ediţie a unui proiect ce se vrea anual.
Primarul Achim Băluţă şi salariaţii primăriei vor sprijini şi de această dată operaţiunea la care se vor angrena şi elevii Şcolii “Luca Solomon”, dar şi foarte mulţi voluntari care nu sunt membri ai celor două ONG-uri din Vaideeni.
“An de an numărul turiştilor care ne vizitează este în creştere. Aceşti oameni vin la noi pentru a admira natura, munţii, pădurea, pentru a ne vedea obiceiurile pentru a respira aer de munte. Niciunui turist nu îi pică bine să vadă peturi şi gunoaie risipite pe spaţii verzi. Nici noi nu putem concepe să lăsăm comuna din cauza câtorva iresponsabili sau oameni fără educaţie să fie pătată de gunoaie. De aceea voi participa, alături cu familia mea, la această acţiune şi felicit organizatorii şi membrii activi ai Asociaţiei “Moştenitorii” pentru consecvenţa de care dau dovadă”, spune primarul Băluţă. (T.G.)