Primăria Şirineasa a depus oficial proiectul pentru finanţarea reţelei inteligente de distribuire a gazelor

Marţi, 26 aprilie, la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor publice şi Administraţiei, a fost înregistrată cererea de finanţare cu nr. AS-5328, pe programul naţional de investiţii “ANGHEL SALIGNY, privind obiectivul de investiţii; ,,PARTENERIAT PENTRU ÎNFIINŢARE REŢELE INTELIGENTE DE DISTRIBUŢIE A GAZELOR NATURALE în COMUNELE ŞIRINEASA, PESCEANA, SCUNDU şi GLĂVILE, CU TOATE LOCALITĂŢILE APĂRŢINĂTOARE ACESTORA-
Primarul Ion Bebe Streinu, cel mai gospodar edil al comueni Şirineasa de după Revoluţia din 1989, a declarat:
“Am plecat la drum într-un parteneriat format din 5 localităşi, dar datorită neseriozităţii consilierilor locali din comuna Amărăşti, pentru care este mai interesantă lupta între taberele politice din respectiva localitate decat interesul cetăţenilor, am rămas în parteneriat 4 localităţi. Mulţumesc pentru colaborare primarilor şi consiliilor locale ale celor 4 localităţi ,cât şi celorlalti funcţionari din respectivele primării care au fost implicaţi în elaborarea documentaţiilor care au stat la baza parteneriatului”. (T.G.)