Primăria Scundu aşteaptă finanţate pentru trei proiecte depuse la AFM

Administrația publică din comuna Scundu a realizat mai multe proiecte care dacă ar primi finanţare ar rezolva multe probleme ale comunităţii locale. Comuna are nevoie de iluminat public modern, de o rețea inteligentă de gaze naturale, de un sistem de apă și canalizare, precum și de o infrastructură modernă. Echipa primarului Mihai Blejan a muncit din greu la o serie de proiecte, proiecte ce au fost depuse pe diferite linii de finanțare și care, cu siguranță, vor fi implementate în comună. Primarul Mihai George Blejan spune că este încrezător că toate proiectele depuse vor primi finanțare în scurt timp.
“Noi am depus eforturi, am cheltuit bani din bugetul local pentru proiecte și pentru firme de consultanță, iar acum așteptăm rezultate și așteptăm să avem un final fericit cu aceste proiecte pentru ca le facem pentru cetățenii noștri. Am depus anul trecut trei proiecte la Agenția Fondului de Mediu: iluminatul public pe drumul județean, drumurile comunale sătești și stațiile de încărcare electrice. În ceea ce privește proiectul cu gazele naturale, în colaborare cu Pesceana, Glăvile și Șirineasa prin GAL, am depus acum documentația este în procesare și în verificare. Așteptăm să se mai dea drumul la sesiunea de depunere a proiectelor și vom depune alte dosare. Proiectul este pregătit și terminat de anul trecut pt betonarea a 8 kilometri de drum agricol”, a precizat primarul Mihai Blejan. (T.G.)