Primăria răsplăteşte excelenţa în educaţie: premii substanţiale pentru elevii din Râmnic care au luat media 10 la examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat
La iniţiativa primarului Mircia Gutău, Consiliul Local este chemat să aprobe premierea elevilor de la unităţi şcolare din Râmnicu Vâlcea care au obţinut media 10 la marile examene din această vară – Evaluare Naţională şi Bacalaureat. Conform propunerii edilului-şef, cei doi absolvenţi de clasa a VIII-a care au luat media maximă la Evaluarea Naţională vor primi câte un premiu în valoare de 3.000 lei, iar cei trei absolvenţi de liceu care au luat media 10 la Bacalaureat vor fi răsplătiţi cu sume de 4.000 de lei. Premierea – care continuă tradiţia din ultimii ani instituită la nivelul Municipalităţii Râmnicului – va fi făcută în cadrul festiv circumscris Zilei Imnului Naţional, ca o dovadă în plus de apreciere, din partea administraţiei locale şi a întregii comunităţi, pentru eforturile acestor tineri deosebiţi.