Primăria Popeşti investeşte bani mulţi în modernizarea infrastructurii

Primăria Popeşti a adunat în acest an roadele muncii intense ale unui primar dedicat comunităţii şi a unei echipe administrative eficiente.
Cu fonduri europene atrase prin PNRR, se vor executa lucrări de schimbare a acoperișului și vor fi montate panouri fotovoltaice pe clădirea căminului cultural și la primărie, se vor amenaja stații de încărcare pentru încărcarea vehiculelor electrice. Primarul localității Popești, Aurora Măgura, a semnat contractul de finanțare prin AFM pentru înlocuirea surselor vechi de iluminat cu lămpi cu led, mult mai economice. Prin urmare 400 de lămpi vor fi montate pe căile de acces principale din Popești în prima etapă, proiectul având o valoare totală de 1.000.000 de lei. Prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, în localitate se asfaltează intens drumurile comunale, iar tot prin acest program PNI „Anghel Saligny”, pentru proiectul de introducere a gazelor naturale în localitate, s-au alocat fondurile necesare în sumă de 165 de milioane de lei. Investiția de branșare a localității la gaze urmează să fie derulată în următorii ani prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) din care fac parte și localitățile Cernișoara și Oteșani. (T.G.)