Primăria Păuşeşti investeşte constant în educaţia elevilor
Cătălin Avan, edilul din Păuşeşti, a fost supranumit primarul copiilor de către presa locală, datorită interesului permanent arătat generaţiilor tinere. A aranjat o şcoală modernă, a luat uniforme şi rechizite pentru copii, tablete, sănii, biciclete, le-a creat parc şi loc de joacă şi are grijă mereu să implice primăria în susţinerea elevilor. Recent primăria Păușești Otăsău a asigurat suportul logistic pentru excursie, autocar, sandwich și în două tranșe a reușit să ducă peste 100 de elevi în stațiunea sibiană Păltiniș.
”Elevii școlii noastre s- au bucurat de momente frumoase. Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această minunată excursie și îi asigurăm că au aprecierea copiilor noștri. Ne bucurăm să crească într-o comunitate, în care educația reprezintă un obiectiv prioritar”, a declarat conducerea școlii din localitate.
Elevii școlii gimnaziale din Păușești beneficiază constant de excursii în țară.
”Trebuie să-și cunoască țara. Să o descopere, să vadă frumusețile României. Poate că multe familii nu au o situație financiară bună care să le permită copiilor aceste drumeții. Eu îmi amintesc când eram copil, cât de fericit eram când plecam în aceste excursii. Acum le oferim copiilor și iarna și vara excursii”, spune primarul Cătălin Avan.(T.G.)