Primăria Ocnele Mari investeşte în continuare în reabilitarea străzilor

În luna septembrie, Consiliul Local al orașului Ocnele Mari a aprobat actualizarea devizului general al obiectivului de investiți „Reabilitare si modernizare străzi în oraşul Ocnele Mari”, derulat prin programul naţional de investitii Anghel Saligny, în sumă totală de 15 milioane de lei cu TVA. Durata de realizare a investiției este de 16 luni. Pe de altă parte, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, stațiunea Ocnele Mari este inclusă în masterplanul de transport metropolitan, cu stații de autobuz moderne și microbuze și transport regulat cu Râmnicu Vâlcea. Prin hotărârea nr. 14/2023, Consiliul Local orașului Ocnele Mari a aprobat proiectul de investiții „Centru Comunitar Integrat în oraşul Ocnele Mari” și depunerea spre finanţare în cadrul apelului de proiecte al PNRR. Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 1 milion de lei fără TVA. S-a mai aprobat finanţarea din bugetul local al tuturor cheltuielilor neeligibile care asigura implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta în documentaţiile tehnico-economice solicitate în etapa de implementare, precum și resursele umane specializate necesare furnizării serviciilor medico-sociale în cadrul Centrului Comunitar Integrat. (T.G.)