Primăria Muereasca are nevoie de fonduri pentru investiţii
Primăria comunei Muereasca va avea în acest an, ca majoritatea comunelor vâlcene, un buget care nu permite nicio investiţie.
“Am reuşit, după calculele noastre, să asigurăm salariile la personal şi cheltuielile la utilităţi, dar nu ne rămân bani pentru nicio investiţie. Drumul judeţean care duce spre Mînăstirea Frăsinei a fost afectat, aşa cum ne aşteptam, de ploile, zăpada şi îngheţul din această iarnă. Necesită reparaţii având porţiuni în care asfaltul s-a deteriorat, au apărut găuri în carosabil. Nu avem bani de extinderea Grădiniţei din satul Andreeşti. Aici trebuie să construim neaparat o toaletă pe o extindere deoarece nu putem altfel să primim autorizaţia de funcţionare. Nu ştiu cum vom face. Nu avem bani pentru finalizarea reţelei de apă şi a canalizării. Vom demara în curând achiziţia pentru construirea unui pod în Muereasca de Sus finanţat pe OG 28 şi mai sperăm să reuşim achiziţionarea unui buldoexcavator cu lamă de zăpadă extrem de necesar comunei. Lucrăm la documentaţie. Facem parte dintr-un GAL alături de Dăeşti, Sălătrucel, Bujoreni, Berislăveşti, Brezoi şi Perişani. Sesiunea a început pe 26 februarie, de depunere proiecte pentru achiziţionare utilaje, şi se încheie în 15 aprilie. Vom depune proiectul la timp şi sperăm să fie aprobat”, spune dezamăgit Ion Ungureanu, un primar cu multă experienţă administrativă, dar din păcate experienţa nu te poate ajuta mereu sa faci bici… şi să mai şi plesnească. (T.G.)