Primăria Muereasca a finalizat cea mai importantă investiție

Este o localitate mică dar cu o populație experimentată în multe profesii. Mulți de aici lucrează în străinătate și trimit bani acasă, își construiesc case temeinice și gospodării în care cresc animale. Este o comună administrată exemplar de primarul Ion Ungureanu, de un Consiliu Local responsabil și salariați eficienți în administrație.

Oficial, comuna are un venit foarte mic din taxe și impozite, iar cei 370 de mii de lei abia acoperă cheltuielile curente, dar în Muereasca s-a finalizat o investiție de 4,9 milioane lei noi.
“După o luptă aprigă, chin și zbucium a fost finalizată investiția privind alimentarea cu apă a comunei Muereasca cu o acoperire de 90 % a localității. Deoarece la nivel județean există un singur operator unic de furnizare a serviciilor de apă și canal, respectiv SC Apavil SA, iar primăriile conform legilor în vigoare nu pot fi și furnizor de servicii, sistemul de apa finalizat a fost predat prin protocol acestui operator, urmând ca fiecare gospodar să se adreseze cu o cerere la registratura acestei entități în vederea branșării gospodăriei la sistemul de aducțiune al apei. Prețul de furnizare al apei este de 4,24 lei/mc”, a nunțat primarul Ion Ungureanu pe contul său personal de facebook.
Sperăm ca în anii următori guvernul să aloce mai multe fonduri pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere din Muereasca, o comună din ce în ce mai des căutată de turiști. (T.G.)