Primăria Mihăeşti încurajează achiziţia de maşini electrice
Localitatea Mihăești implementează un proiect pentru instalarea a cinci stații de încărcare pentru mașini electrice, printr-un proiect finanţat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Una dintre stații va fi montată la intersecția cu Govora Băi, una la Spitalul de Pneumoftiziologie, una între satele Măgură și Rugetu, iar alte două stații vor fi amplasate la Stupărei și Bârsești. Proiectul a fost scos la licitație, iar după terminarea procedurilor legale se va începe montarea.
Comuna va intra şi în posesia a două microbuze electrice dedicate transportului elevilor. Demersurile Primăriei Mihăești fac parte dintr-o inițiativă mai amplă de promovare a mobilității ecologice și sustenabile în comunitate.
”Dacă bugetul ne permite, dar asta stabilim după ce facem o analiză, aș vrea ca tuturor cetățenilor din comuna Mihăești care au mașini electrice, proprietate personală, să le dăm un card și să alimenteze gratis la aceste stații.
Vreau să încurajez cetățenii să achiziționeze mașini electrice. Astfel, nu doar că va stimula utilizarea mașinilor electrice, dar va și sublinia angajamentul nostru față de mediu și sustenabilitate” – spune primarul comunei Mihăești, Constantin Bărzăgeanu. (T.G.)