Primăria Gușoeni renunță la un pod pentru modernizare iluminatului stradal
Nicolae Concioiu, primarul comunei Gușoeni, ne-a comunicat că a înaintat o solicitare Ministerului Dezvoltării Regionale pentru renunțarea la construirea unui pod proiect aprobat de Minster) și înlocuirea acestuia cu un proiect de modernizare a iluminatului stradal în valoare egală cu proiectul legat de pod.
“Despre ce este vorba: Calculele înaintate Guvernului pentru construcția podului nu mai sunt actuale. Ele au fost aproximate după un proiect vechi al administrației care nu a putut fi dus la îndeplinire până acum din cauza finanțării. Între timp s-au schimbat soluții tehnice de proiectare, se folosesc alte materiale de construcție pentru acea zonă și alte soluții. Este posibil, dacă încheiem contractul pe aceste valori ulterior la proiectare și construcție să iasă un preț mult mai mare, iar diferența să nu o putem suporta din bugetul local. De aceea am propus să renunțăm la pod, deocamdată, încercând să facem ale calcule pentru această lucrare și alt proiect ca ulterior să găsim o sursă de finanțare și am cerut Ministerului să ne aprobe în schimb un proiect de aceeași valoare, important pentru toată comunitatea și care vizează modernizarea iluminatului stradal. Sperăm să găsim înțelegere la Minister și să obținem un aviz favorabil solicitării noastre” spune primarul Concioiu. (T.G.)