Primăria Gușoeni a atras 38 de miliarde de lei

Un cotidian vâlcean publica în luna mai a acestui an o declarație a primarului Nicolae Concioiu spunând că acesta este cel mai optimist primar din județ. Edilul şef al comunei Gușoeni comunica atunci că a depus 12 proiecte la Ministerul Dezvoltării și se va mulțumi și dacă unul singur, dar important va fi aprobat și finanțat.

“Dacă ne-am propus mult, asta nu înseamnă că, dacă nu vom fi finanţaţi cu ce ne-am propus şi va fi redus numărul proiectelor aprobate, oricum nu ne vom manifesta nemulţumire, ci vom înţelege că sunt resurse limitate şi că probabil sunt multe alte solicitări. Voi fi la fel de mulţumit şi pentru un proiect, cât şi pentru 12 proiecte”. declara primarul.
Prezent alături de noi, luni 24 iulie, la o emisiune a postului vâlcean VTV, primarul Concioiu a vorbit pe larg despre importanța celor patru proiecte aprobate de Guvernul Tudose pentru finanțare în Gușoeni.
În localitate câteva clădiri publice sunt foarte vechi, nu au fost reabilitate de la construcție, și în lipsa unor finanțări Guvernamentale ele ar fi trebuit să fie demolate în anii următori, nemaiprezentând siguranță în exploatare. Este vorba în primul rând de singurul Dispensar uman din localitate. Pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea acestuia Guvernul a alocat suma de 1.457.199 lei.
Pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale din Gușoeni, o clădire construită înainte de 1970, au fost alocați alți 6 miliarde de lei vechi.
În Gușoeni se vor mai face, pe PNDL II, un pod din beton armat peste pârâul Gușoianca în valoare de 4 miliarde și o Grădiniță modernă de 13 miliarde.
Cu aproximație, aceste patru proiecte vor fi finanțate cu aproape 38 de miliarde de lei vechi, deci este normal ca administrația locală să fie mulțumită de decizia Guvernului. Menționăm că în perioada cât România a fost condusă de Guvernul Cioloș și Consiliul Județean de Gică Păsat de la PNL, această localitate nu a primit niciun leu nici de la Guvern și nici din partea Consiliului Județean Vâlcea.
Ne bucurăm că optimismul primarului Concioiu a fost justificat și felicităm funcționarii din această primărie care au lucrat la elaborarea proiectelor și au reușit să le facă foarte bine fără să apeleze la o firmă de consultanță.

Traian Guminski