Precizările primarului Gutău cu privire la Pasajul superior CF de la Goranu

În urma unor critici lansate în mediul on-line referitoare la starea podului peste calea ferată de pe strada Straubing din Goranu, pentru corecta informare a cetăţenilor Râmnicului fac următoarele precizări:

Structura respectivă (al cărei nume oficial este ”Pasaj superior CF km 167+100”) NU aparţine Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, ci este proprietatea Companiei Naţionale de Căi Ferate ”CFR” SA – Sucursala Regională CF Craiova. Ca urmare a stării de degradare a pasajului, începând din 2018 – odată cu preluarea în administrare, prin HCL nr. 196/2018, a sectorului de drum judeţean DJ 703F care se suprapune cu strada Straubing, până la limita administrativă cu comuna Dăeşti – am făcut demersuri susţinute pe lângă Ministerul Transporturilor pentru realizarea de lucrări de reparaţii şi punere în siguranţă a pasajului.

Din păcate, răspunsul primit menţiona doar că CNCF ”CFR” SA nu poate susţine din fonduri proprii reparaţiile acestei structuri, ea urmând să fie reabilitată în cadrul lucrărilor de proiectare şi execuţie a obiectivului de investiţii ”Linie nouă de cale ferată Vâlcele – Râmnicu Vâlcea”.

Îi asigur pe râmniceni, şi în special pe locuitorii cartierului Goranu, că nu vom renunţa să insistăm pe lângă toate forurile competente pentru efectuarea reparaţiilor necesare acestui pasaj în vederea unui trafic rutier în deplină siguranţă şi sperăm ca eforturile noastre să fie încununate de succes. Între timp, vom derula activităţile minimale de întreţinere care ne sunt permise, respectiv asfaltarea zonei carosabile şi a trotuarelor pentru creşterea gradului de confort a celor ce tranzitează acest pasaj.

Mircia GUTĂU,
Primar