“Porcul”, spaima peştilor! Pescarul vâlcean este recunoscut pentru capturile sale impresionante

Vasi Cârciumaru, „Porcul” cum îl ştiu prietenii apropiaţi, îţi poate vorbi ore-n şir despre marea sa pasiune, pescuitul. Este recunoscut în Judeţul Vâlcea pentru capturile sale impresionante, în special la peştii răpitori, somnul, avatul, ştiuca şi şalăul fiind preferaţii săi. Pescuieşte din pasiune, dar este nevoit să vândă o parte importantă a peştilor prinşi pentru a avea bani de momeli, transport şi scule de pescuit.

Peste 30 de ani de pescuit

Vasi Cârciumaru a prins boala pescuitului încă de la şapte ani. „M-a luat la pescuit un unchi de-al meu, era mare pescar. Ţin minte că am prins la prima partidă trei sau patru cărăşei şi m-am injectat cu această pasiune la care nu am renunţat niciodată şi nici nu voi renunţa. Pe vremea aia erau numai telefoane fixe şi ţin minte că mă culcam pe o comodă lângă telefonul de acasă ca să nu ratez cumva plecarea, atunci când mă suna unchiul. Degeaba încerca mama să mă trimită în pat, nu avea cu cine. Atunci mă rugam de unul, altul, să mă ia pe baltă, acum se roagă toţi de mine. Ţin minte şi prima mea captură mare. Am prins la Ioneşti un crap de 3,3 kilograme, acum 20 de ani. Am urlat de m-au auzit toţi pescarii, apoi am băgat crapul într-un sac de rafie şi am pus pe el mulţi bolovani, de frică să nu fugă”. Pescarul vâlcean nu citeşte cărţi de specialitate, nu se uită prea des la emisiuni de pescuit, dar îţi spune dintr-o suflare, caracteristicile peştilor săi preferaţi: „La pescuit teoria nu bate cu practica. Totul se învaţă la faţa locului, fiecare peşte are caracteristicile lui. Şalăul e un peşte greu de prins, e inteligent, îţi trebuie o tehnică extraordinară. Dacă te duci nepregătit, nu ai şanse. Avatul are cea mai violentă ciupitură, are o viteză impresionantă. Avatul mănâncă peştisori vii, dar nu dă la nălucă, puţini pescari îl înţeleg. Ştiuca are clămpănitul special, nu ştii că ai luat peşte, apoi începe să plece cu firul, e singurul peşte care face lumânări în aer după ce e înţepat. Somul are o ciupitură inconfundabiulă, ca şi cum ţi-ar da cineva cu barosul peste undiţă”.

15 ani de stat 24 de ore din 24 pe baltă

Vasi Cârciumaru a făcut şi o statistică a ultimilor 20 de ani din care o foarte mare parte şi-a petrecut-o cu undiţa în mână: „Am făcut o statistică, am fost curios cât timp am stat oare pe baltă, cu undiţa în mână. În ultimii 20 de ani am stat 15 ani 24 de ore din 24 la pescuit. Nu carte, nu servici, numai pescuit. Nu vă vine să credeţi. Păi ştiţi ce program aveam? La ora 3.00 era trezirea, la 4.20 aveam trenul care ne ducea fie la Ioneşti, fie la Zăvideni, fie în alte localităţi. La 5, 5 şi 10 eram pe baltă, la şi jumătate aveam undiţa în apă. Prindeam şi 20 de kilograme de caras şi apoi plecam. Mai mult nu puteam, gândiţi-vă că trebuia să merg kilometri buni cu peştele în spate, plus scule, plus haine, plus barcă. Ajungeam acasă şi încercam să vând peştele cât mai rapid. Am avut şi am clienţi, nu mă pot plânge. Dacă aveam timp seara mă întorceam pe baltă, dacă nu, mă întâlneam cu prietena, actuala soţie. Stăteam cu ea 2, 3 ore şi pe la 12 noaptea apucam să mă culc, dormeam trei ore şi o luam de la capăt. Rezistam aşa trei săptămâni după care dormeam 24 de ore cu mici opriri pentru toaletă, în rest nimeni nu mă trezeam pentru nimic. Când mergeam cu trenul vreau să vă spun că o făceam mai des ca oamenii de făceau navela pe Platforma Chimică. Naşii de pe tren tot mai aveam concediu, eu nu. Am pescuit mult timp şi cu beţe din trestie, luam câte 7, 8 cu mine, jumătate mi le rupeau cei de la Filială când mă prindeau, nu aveam eu bani de permis. Prima undiţă din fibră de sticlă am cumpărat-o după ce am scăpat un crap mare cu trestia, bucăţi mi-a făcut-o. Acum am multe scule, dar nu foarte scumpe”.

“Pescuitul e o pasiune costisitoare”

Vasi vinde o mare parte a capturilor pentru a putea să-şi întreţină pasiunea de o viaţă: “În primul rând trebuie să vă spun că mie îmi place la nebunie peştele. Mănânc orice fel de peşte, dar nu de crescătorie, nu cumpărat. O singură dată am dat bani pe peşte, am luat un crap pentru mama mea, dar tot de la un pescar. Mulţi prieteni, mulţi vecin se miră când văd că vin cu unul sau mai mulţi peşti de peste 7 kilograme. Numai anul acesta am prins peste 40 de kilograme de somn, nu mai pun la socoteală carasul sau crapul. Am prins şi avat mare şi mult, am prins şi ştiucă mare, şi şalău. Oamenii îmi spun că gata, mă îmbogăţesc, când îmi văd capturile. Ei nu ştiu, însă, că pescuitul este o pasiune foarte costisitoare. Se întâmplă să caut un loc bun de avat, de exemplu, şi trei săptămâni. Multe zile în care nu prind nimic, în care dau bani pe momeli, pe năluci, pe transport, pe mâncare. Normal că atunci când reuşesc, când fac o captură mare, vând ca să îmi recuperez investiţia şi să am bani să merg din nou. La somn, ca să vă dau alt exemplu, o zi de pescuit mă costă cel puţin 60 de lei. Abia îmi recuperez banii cu un peşte de 6 kilograme”.

A pescuit şi în Italia

“Porcul” nu a renunţat la pasiunea sa nici în perioada în care a lucrat în Italia în domeniul construcţiilor: “Cum să nu mai pescuiesc, e ca şi cum mi-ai tăia mâinile. Am luat o parte din scule cu mine şi cum prindeam un pic de timp liber, cum fugeam pe baltă. Mergeam prin grădini la oameni, se închinau când mă vedeau italienii. Nu se supărau pentru că ei oricum nu mâncau peşte de acolo. Ziceau că miroase rău a mâl. Ei mâncau peşte oceanic. Cum braconaj nu era şi peşte era cu tonele, prindeam mult şi tot îl dădeam la românii care lucrau pe acolo. Mă aşteptau ca pe pâinea caldă. Mulţi dintre ei dădeau banii pe băutură şi trăiau cu peştele prins de mine”.

“Braconierii distrug tot, în zece ani nu vom mai avea ce pescui”

Vasi Cârciumaru trage şi un semnal de alarmă important, crede că braconajul distruge peştele încet, dar sigur.
“Faţă de acum 15-20 de ani cred că nici 25% din peştele care era a dispărut. Braconajul este un cancer pentru pescari. Distruge tot. Se braconează cu plase imense, cu curent, cu cine ştie ce invenţii care distrug tot ce mişcă în ape. Mai nou au autorizaţii, nu-i mai deranjează nimeni. Au autorizaţii de pescuit industrial sau, culmea, de pescuit experimental. Scot din apă tone de peşte, de la puiet la peşte mare. I-am prins pe unii care puseseră kilometri de plasă în perioada de prohibiţie. Am sunat la autorităţile competente. Au venit jandarmii, nu au avut ce să le facă. Aveau autorizaţie care spunea că sunt cercetători şi pescuiesc pentru experimente. Acum să fim serioşi, e la mintea cocoşului că sutele de kilograme pe care le-au scos le vindeau, nu făceau experimente pe ele. Mai nou mă duc să pescuiesc în zona Ardealului, de la Sibiu în sus. Acolo braconajul scade cu 70 %. Altă mentalitate, pescari uniţi, alt tip de oameni. Din păcate, în Vâlcea, peste 10 ani ne vom bucura când vom mai prinde un cărăşel, peştii vor dispărea. Pare sumbru, dar aşa va fi, când scoţi mereu şi nu pui nimic la loc nu poţi ajunge decât la o catastrofă. Uite, de exemplu, în Lacul Căcăcioasa din Ostroveni, o minunăţie de altfel, nu s-a mai populat de 15 ani, de când eram eu mic…”, conchide pescarul.

Gabi Cârjaliu