Polițiștii vâlceni: “Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” , o acțiune de informare în gările și trenurile de pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimănești

O echipă mixtă formată din polițiști de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de la Transporturi Feroviare Vâlcea a desfășurat, zilele trecute, o acțiune preventivă în trenurile și stațiile din județ, pe ruta Râmnicu Vâlcea – Călimănești. Activitatea face parte din Campania Națională „Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți!” și se adresează în special tinerilor care, din dorința de senzațional, se expun unor pericole majore în zonele feroviare.

Polițiștii au stat de vorbă cu zeci de călători, în special adolescenți, cărora le-au explicat cât de periculos este să urci pe vagoane sau să te apropii de firele de înaltă tensiune. Deși nu este necesar contactul direct cu acestea, electrocutarea prin arc electric poate avea consecințe fatale.

Mesajul transmis este simplu și clar: viața e mai importantă decât un like.

Tot în cadrul acestei acțiuni, oamenii legii au oferit și recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe în perioada concediilor, când hoții profită de casele rămase goale.

Sfaturi utile de la polițiști:

Pentru siguranța în zona feroviară:

    • Nu urcați pe vagoane, poduri sau alte instalații feroviare.
    • Nu traversați calea ferată prin locuri nepermise.
    • Nu faceți fotografii în apropierea trenurilor sau a liniilor de înaltă tensiune

Pentru protejarea locuințelor în vacanță:

  • Încuierea corectă a ușilor și ferestrelor este esențială.
  • Lăsați o persoană de încredere să verifice casa și să ridice corespondența.
  • Nu postați în timp real pe rețelele sociale informații despre plecarea de acasă.
  • Instalați și activați sisteme de alarmă sau camere video, dacă aveți posibilitatea.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare, în tot județul, cu scopul de a reduce riscurile și de a proteja viețile și bunurile cetățenilor.