Poliţiştii vâlceni, alături de elevi, la început de an şcolar

Polițiștii vâlceni au fost prezenți astăzi, 10 septembrie, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județ, pentru ca noul an școlar să înceapă în siguranță. Polițiștii vor acționa pe toată durata anului școlar în zona unităților de învătământ și pe traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Poliţiştii vor acţiona în sistem integrat pentru desfăşurarea în siguranţă a festivităţilor specifice deschiderii anului de învăţământ preuniversitar.
Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei.
Polițiștii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.
Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și intervin ori de câte ori este nevoie.
În această perioadă, vor fi intensificate activitățile pentru reducerea riscului de victimizare a copiilor și pentru prevenirea delincvenței juvenile.
“Le dorim elevilor să aibă parte de un an plin de reușite, cu rezultate foarte bune și provocări depășite cu succes!” – IPJ Vâlcea.