
Polițiștii rutieri din Vâlcea, în acțiune! Peste 250 de sancțiuni aplicate în două zile
În ultimele două zile, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea au fost prezenți pe cele mai circulate drumuri din județ, desfășurând acțiuni menite să crească siguranța traficului rutier și să prevină accidentele.
Controalele s-au concentrat în zonele cu risc ridicat de producere a evenimentelor rutiere, iar rezultatele nu au întârziat să apară: au fost aplicate 253 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 90.000 de lei. Printre cei sancționați s-au numărat 41 de șoferi de transport marfă, dar și 29 de conducători auto care nu au respectat restricțiile de circulație de pe DN7, încălcând prevederile Ordonanței Guvernului nr. 43/1997.
Pentru abateri grave, polițiștii au reținut 14 permise de conducere, patru dintre acestea pentru condus sub influența alcoolului. De asemenea, 11 certificate de înmatriculare au fost retrase, după ce autovehiculele au fost depistate cu defecțiuni tehnice.
Pe lângă sancțiuni, echipajele de poliție au acționat și pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate, mai ales la orele de vârf și în apropierea intersecțiilor periculoase sau a punctelor sensibile de pe drumurile naționale și județene.
IPJ Vâlcea anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, în efortul de a menține siguranța în trafic și ordinea publică.