Policlinica cu plată – în reabilitare

Una dintre cele mai degradate și vechi clădiri din municipiul Râmnicu Vâlcea, clădirea fostei Policlinici cu Plată, se află în plin proces de reabilitare și renovare. La finalul lucrărilor, clădirea va găzdui Centrul de Transfuzii Sanguine Vâlcea, instituție aflată în prezent într-un proces avansat de degradare. La propunerea președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, pentru modernizarea clădirii vor fi investiți peste 1,6 milioane lei (16 miliarde lei vechi), finanțarea fiind asigurată din fondurile proprii ale Consiliului Județean Vâlcea. În cadrul lucrărilor de investiții vor fi realizate: lucrări de reabilitare și modernizare corp de clădire parter + etaj, compartimentări, finisaje interioare/exterioare, precum și instalații sanitare, termice, electrice și sistem de climatizare. Lucrările au început în toamna anului trecut și se vor termina în 12 luni, cu o perioadă de garanție de 3 ani.

Policlinica cu Plată din municipiul Râmnicu Vâlcea este în reabilitare. Un proiect nou pe care mă bucur că l-am propus și iată că se realizează.Lucrările sunt în grafic. Printre lucrările realizate până în prezent se numără: recompartimentarea spațiilor aferente clădirii, instalații sanitare, termice și electrice (în procent de 70%), precum și construirea scării exterioare. Totodată, se lucrează la finisaje interioare și exterioare.Stadiul de execuție al lucrărilor este de 50%, urmând ca, până în vara acestui an, investiția să fie finalizată.În acest spațiu, pe viitor, își va desfășura activitatea Centrul de Transfuzii Vâlcea, într-o locație modernă și dotate cu aparatură de ultimă generație.

Publicată de Constantin Rădulescu pe Luni, 27 ianuarie 2020