PNL Vâlcea: “Deputatul „Habar n-am” Costi Rădulescu, între penibil şi diletantism politic”
Am primit la redactie:
“Joi, 10 decembrie 2015, pseudo-preşedintele PSD Vâlcea, Rădulescu Constantin a comandat biroului de presă al filialei un comunicat jenat pentru un parlamentar al unui partid cu pretenţii. Am ignorat „atitudinile politice” pe lângă subiecte ale acestuia, dar considerăm necesar să punem lucrurile la punct. Astfel, deputatul PSD Rădulescu Constantin, după doi ani de somnie în Camera Deputaţilor, încheie anul acesta cu performanţa inegalabilă a atingerii paroxismului diletantismului politic.
Concret, istoricul intervenţiilor politico-administrative ale domnului Rădulescu şi PSD pe temele importante ce vizează viitorul judeţului Vâlcea este următorul:
Strategia de Dezvoltare: deşi acesta a fost gestionată ca mod de atribuire a execuţiei de fosta administraţie PSD a Consiliului Judeţean Vâlcea în anul 2014, critică întocmirea ei şi organizarea dezbaterilor publice, dar nu participă cu nicio propunere în vederea îmbunătăţirii documentului final
RAJDP: acuză restructurarea societăţii din primăvara anului 2015, dar nu aminteşte de datoria fostei administraţii PSD a Consiliului Judeţean Vâlcea de aprox. 1,8 milioane de euro către RAJDP pentru asfatările electorale, lipsa de investiţii pentru utilaje în perioada 2008-2014 şi imposibilitatea participării la licitaţii a unităţii, ca urmare a datoriilor către ANAF
S.C. CET Govora S.A.: acuză activitatea societăţii de pe Platforma Chimică şi schimbările cu privire la managementul acesteia, însă nu spune nimic despre căpuşa-senator PSD Şova şi uită că din iunie 2008 şi până în decembrie 2014 administraţia PSD a gestionat în mod nociv CET Govora S.A.
Alocări de fonduri: acuză conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea de alocare de fonduri pe criterii politice, fără să facă o analiză a atribuirilor sumelor de bani de la Ministerul Dezvoltării condus de Liviu Dragnea, a fondurilor pentru situaţii de urgenţă dirijate tot de Guvernul PSD condus de Ponta Victor şi a celor date unităţilor administrativ-teritoriale în ultimii şase ani de fosta administraţie PSD a Consiliului Judeţean Vâlcea
Fonduri pentru drumuri judeţene şi comunale: face declaraţii politice prin care „sesizează” opiniei publice şi instituţiilor statului faptul că instituţia Consiliului Judeţean Vâlcea a „dat zero lei” unei comune condusă de un primar social-democrat, dar nu cunoaşte sistemul atribuirii fondurilor în asemenea situaţii. Localităţi cu primari PNL precum Câineni, Titeşti şi Tetoiu au primit tot „zero lei” din cauza lipsei drumurilor comunale pe raza lor administrativ-teritorială. Se atribuie fonduri DOAR drumurilor comunale publicate în Monitorul Oficial, acesta situaţie nefiind una necunoscută celor ce au luat administraţia în serios
Autostrada Sibiu-Piteşti: niciun parlamentar PSD de Vâlcea nu a susţinut demersul construcţiei Culoarului Pan-European IV, neexistând niciun demers al lor în acest sens. Mai mult, cel mai mare duşman al autostrăzii între cele două judeţe a fost ministrul PSD Şova, sub conducerea căruia a expirat studiul de fezabilitate, construcţia fiind în felul acesta întârziată semnificativ. Singurule acţiuni cunoscute de susţinere a autostrăzii aparţin deputatului PNL Cristian Buican
Dezbaterea publică pentru Autostrada Sibiu-Piteşti: Cabinetul deputatului Rădulescu Constantin a opinat că dezbaterea organizată de Consiliul Judeţean Vâlcea nu a fost bine organizată, argumetul principal fiind neinvitarea tuturor factorilor calificaţi profesional sau ca urmare a activităţii pe care o desfăşoară. Din informaţiile pe care le avem, la dezbaterea publică, în mod oficial şi cu confirmare de participare, au fost invitate 220 de persoane însemnând: toţi primarii din judeţ, consilierii municipali şi judeţeni, toţi parlamentarii, reprezentanţii societăţilor comerciale, ONG-uri, conducerile tuturor instituţiilor cu prerogative în emiterea unei propuneri-variantă a autostrăzii, direcţiile de resort ale Consiliului Judeţean şi cetăţenii. PNL Filiala Vâlcea îl felicită pe directorul Romsilva, Gheorghe Mihăilescu pentru intervenţiile din timpul dezbaterii şi pentru felul în care şi-a reprezentat partidul la eveniment
DJ 677 Mădulari-Şuşani: ultimul comunicat al PSD, rod al minţilor domnilor Rădulescu Constantin şi Buşu Adrian, prezintă în mod mincinos şi populist „stil Ponta” neadevăruri precum iniţierea proiectului de către Ion Cîlea, participarea vicepreşedintelui CJ Vâlcea Romunus Bulacu la recepţia finală a lucrărilor şi nealocarea de fonduri din bugetul CJ Vâlcea pentru calamităţi. Adevărul este că iniţiativa proiectului pentru DJ 677 Mădulari-Şuşani aparţine administraţiei condusă atunci de Dumitru Buşe şi prin Hotărârea nr. 6, Art. 4 / 31.01.2008 a fost împuternicit Cristian Buican pentru promovarea acestui proiect, pe fiecare pagină a documentaţiei întocmită existând semnătura sa. În ce priveşte celelalte două minciuni, domnul Romulus Bulacu nu a fost prezent la inaugurare, iar prerogative pentru finanţările lucrărilor pentru situaţii de urgenţă avea tocmai Guvernul PSD Victor Ponta
Ţinând cont de cele prezentate în acest material, solicităm mass-media verificarea datelor şi publicarea acestora pentru o informare corectă a opiniei publice. Încă o dată, aparatul de propagandă populistă şi mincinoasă al PSD sfidează inteligenţa populaţiei şi încearcă să manipuleze mass-media.
În consecinţă, constatăm incapacitatea pseudo-preşedintelui PSD Vâlcea, deputatul „Habar n-am” Costi Rădulescu de a evidenţia filiala sub conducerea sa, altfel decât prin invocarea în mod repetat a fostului Preşedinte Ion Câlea”.
Comunicat de presă PNL Vâlcea